În 2024, temperatura medie globală a aerului a depășit pentru prima dată 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, declanșând fenomene meteorologice extreme, precum ploi record și inundații în deșertul Sahara, dar și valuri extreme de căldură în timpul verii pe tot globul. Însă, încălzirea globală nu se va opri la acest nivel, transmite ScienceDaily.
Pe baza angajamentelor actuale ale țărilor pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, temperaturile globale sunt proiectate să atingă 2,7 grade Celsius peste nivelurile preindustriale până la sfârșitul acestui secol. Acest scenariu ar transforma dramatic regiunea Arctică, cea mai rapid încălzită zonă a planetei.